Pentru prima data dupa 10 ani am reusit sa vad Cupa Mondiala acasa. Nu suna a cine stie ce realizare si e doar o pura coincidenta. Ca prin mininune, modul magic de a face ceea ce trebuie s-a impacat perfect cu cele 3 saptamani de concediu ale mele. Probabil va intrebati de ce nu am scris mai des, in fond Cupa Mondiala 2022 e genul de eveniment pentru care blogul a fost creat. Ca sa va raspund la intrebare, sunt mai multi factori ce au condus la o lipsa cronica de activitate.
Desi am urmarit cat de multe meciuri am putut, majoritatea au fost condimentate cu mult vin fiert. Pentru o luna Stella si-a facut bagajele si a plecat nu stiu unde. Oricum se intoarce ea, mereu o face. Noroc ca au facut ai mei un vin de casa trasnet, perfect cu niste scortisoara. Revenind la subiect, majoritatea timpului l-am petrecut cu familia si in spirit romanesc am mai pus 4kg. Stiti voi, ia si de asta si de aia, si tot asa. Cand mai adaugi lenea si mahmureala in combinatia asta rezultatul e un singur articol cand trebuiau sa fie cel putin 10.
Sa vorbim putin si despre fotbal. Faina competitie, fotbal frumos, locatie buna, ideala pentru o scurta vacanta dupa eliminarea din turneu. Per total, Cupa Mondiala 2022 a reusit sa ascunda sub pres toata mizeria generata pana la acest punct. De la acuzatiile de mita, vietiile pierdute pentru construirea infrastructurii, precum si conflictul rece dintre Qatar si Arabia Saudita, toate au fost sterse cu buretele. Singurul lucru ce a umbrit spectacolul a fost aparitia lui Nusret(Salt Bae) pe teren dupa incheierea finalei. Din fericire internautii nu au salutat gestul, un semn ca mai exista o speranta pentru societate.
Revenind la sport, Argentina e din nou campiona lumii la fotbal iar Lionel Messi e fara indoiala cel mai bun fotbalist din toate timpurile. Nu o spun eu, ci o simpla privire peste statistici poate confirma cu usurinta aceasta afirmatie. Per total Argentina nu a fost cea mai puternica echipa in Qatar. Cu toate acestea si coaie de fier la loviturile de la 11m s-a incununat campioana. Colac peste pupaza, in finala Franta decis ca e mai bine sa mimeze fotbalul timp de 70 de minute. Ironia fiind ca au fost la un sut distanta de a castiga la ultima faza a meciului.
Surprizele placute ale turneului au fost Maroc si Croatia. Cele doua disputandu-si locul 3 in finala mica. Chiar si asa, nationala Marocului a atins o borna incredibila. Te face sa te gandesti de ce naiba folosim sintagma „Generatia de aur” cand Hagi & Co. nu au trecut de sferturi? In privinta Croatiei, nu vorbim tocmai de o surpriza. Luka Modric si ai sai sunt mai mult decat obisnuiti cu fazele superioare al competitiilor internationale.
In concluzie, turneul a fost ce trebuie. Un eveniment global ce a stralucit in ciuda tuturor piedicilor. Noi tot la televizor, ca de obicei. Dar vine EURO 2024 si grupa noastra de calificare pare accessibila, Elvetia e sperietoare. Hai, ca ma asteapta niste vin si trebuie sa ma duc dupa colindete.